Weekend-ul trecut mă așezasem confortabil pe canapea lângă Veronica, fetița mea de aproape 4 ani.
– Dumnezeule, ce se întâmplă aici?, spuse Matei, fratele ei, venind în fugă dinspre bucătărie, și se strecură lângă noi.
– Hei Matei, ce tot spui acolo? Dumnezeu nu este aici. Dumnezeu este în ceruri și se uită la noi. Dumnezeu este un bărbat care stă în ceruri. El se uită la noi de acolo de sus, îi replică pe nerăsuflate Veronica.
Am rămas șocată auzind toate acestea. Mintea mea procesa: Cine naiba le-a spus lucrurile astea? De unde oare le-au auzit? Tocmai această interpretare a separării dintre Dumnezeu și oameni a dus la cele mai crunte și sângeroase războaie din istoria umanității. Și m-am gândit rapid: Cum aș putea să le explic? Ia să vedem, să le explic că Dumnezeu nu se vede, dar de fapt se află în toate lucrurile din jurul nostru. Dumnezeu este în cer, pe pământ, sub pământ și în toate lucrurile și ființele care există în Univers. Cum să le povestesc despre ceva ce doar ESTE în tot și în toate astfel încât să înțeleagă că Dumnezeu nu este ceva separat de noi?

 – Matei, Veronica, să știți că mami are o altă opinie despre Dumnezeu. Eu cred că Dumnezeu este în tot și în toate. Dumnezeu este în tine, în mine și este în locul acesta călduț dintre noi, am spus întinzându-mă spre ei și gâdilându-i pe burtică pe amândoi. Apoi Dumnezeu este în cartea de povești pe care o citim seară de seară, Dumnezeu este în Hänsel și Gretel și în mama lor vitregă, dar și în Pisicile aristocrate, în Fulger MCQuin, inclusiv în Vrăjitoarea cea rea. Dumnezeu este în Ion Creangă și în „Amintirile din copilărie”. În Nică este Dumnezeu. Dar și în rochia de bal a Cenușăresei este Dumnezeu. Chiar și în șoriceii transformați în căluții care au condus-o pe Cenușăreasă la bal există Dumnezeu. Există Dumnezeu în tot ceea ce spune fiecare personaj de poveste pe care voi îl iubiți.
– Oau, există Dumnezeu în toate astea? Și în aerul condiționat? m-a întrebat Matei mustăcind și arătând în sus râzând.
– Da, am zis eu.
– Și în rochița mea? a întrebat Veronica.
– Mai ales!
– Și în lego? Și în dinozaurii mei? făcu Matei.
– Și acolo.
– Și în colegii mei de la grădiniță?
– Da, peste tot, peste tot! Și mai ales în voi! În tine și în tine, am spus arătând spre ei.
– Și în Otilia? a întrebat Veronica.
– Da și în ea, și în mami și tati. Mai multe nu vă pot spune acum pentru că vă las să descoperiți singuri, pe măsură ce creșteți, cine este Dumnezeu. Vă las libertatea de a trăi experiența cunoașterii lui Dumnezeu.
– Bine mami. Dar Dumnezeu are legătură cu bagheta fermecată pe care o folosesc?
– Da, dragul meu. Cuvântul tău este o baghetă fermecată. Tot ce spui se întâmplă, pentru că tu creezi tot ce este în jurul tău din cuvânt.
Apoi au început să se hârjonească și să alerge prin casă.
M-am bucurat pentru copiii mei și pentru ca sunt preocupați să afle cine este Dumnezeu.
Am reflectat apoi: Oare puteam să le spun altceva? Oare puteam să le povestesc altfel? La momentul acesta nu. Asta este înțelegerea mea și am prezentat copiiilor mei propria-mi trăire și înțelegere a lui Dumnezeu.
În același timp am și conștientizat pentru a nu știu câta oară cât de responsabilă sunt de ceea ce spun și fac în fața copiilor mei. Am realizat că ceea ce gândesc și lucrurile în care cred îi influențează pe ei și, automat, viitorul lor ca adulți.
Din această experiență aleg să continui procesul de internalizare și de creare a Cine sunt.
Aleg să fiu o sursă de lumină și înțelepciune pentru copiii mei.
Aleg sa îi iubesc necondiționat, așa cum o face Dumnezeul în care eu personal cred.

 

Gabriela Tanase, formator dezvoltare personala, echipa „Oamenii cresc Oameni”.